Aprilie 2013 - Proiectul Sexul vs Barza în peste 2000 de biblioteci din țară
SEXUL vs BARZA – prima platformă de educație sexuală în format video pentru adolescenți a fost lansată pe 23 aprilie 2013, de Ziua Bibliotecarului.
Cu această ocazie, Fundația IREX și-a anunțat susținerea pentru proiectul SEXUL vs BARZA care va ajunge astfel în peste 2.000 de biblioteci publice din toată țara, prin intermediul Programului Național Biblionet.
„Prin Programul Biblionet, bibliotecile publice modernizate și bibliotecarii dornici să se implice vor putea suplini, măcar parțial, lipsa educației sexuale din sistemul public de învățământ.” susține Daniela Drăghici, responsabilă pentru politici publice în cadrul Fundației IREX, prin care se implementează Programul Biblionet.
Scopul acestui proiect este acela de a suplini lipsa educației sexuale din școli, prin clipuri scurte și interactive pe teme de educație sexuală. În aceste videoclipuri, Adriana Radu, inițiatoarea acestui proiect, le vorbește adolescenților despre corp, sex, infecții cu transmitere sexuală, contracepție, stereotipuri de gen, minorități sexuale și drepturile tinerilor.
„Unul dintre lucrurile care m-au inspirat să pornesc proiectul a fost experiența mea ca asistentă la ora de limbi străine într-o școală din Germania, unde se făcea educație sexuală. Am observat că faptul că elevii își cunosc propriul corp le afectează în mod pozitiv încrederea în sine, capacitatea de a lua decizii singuri în ceea ce îi privește și de a gândi mai departe de schema stereotipurilor de gen. Statisticile sunt de partea Germaniei, cu 10 nașteri la minore la 1.000 de fete, versus 39 de nașteri la 1.000 de fete în România. Cred și că videoblogging-ul are un potențial educativ enorm, neexplorat până acum mai deloc în România, și îmi face foarte multă plăcere să filmez clipurile SEXUL vs BARZA.”, spune Adriana Radu.
Videoclipul-manifest al platformei SEXUL vs BARZA poate fi urmarit aici.
Proiectul SEXUL vs BARZA este sprijinit de Asociația FRONT, Fundația Marie Stopes International România și agenția digitală Good Afternoon. SEXUL vs BARZA este un proiect câștigător în cadrul competiției ReStart România 2012, un program al TechSoup România.
credit foto - Alexandra Carastoian