Martie 2013 - Lansarea proiectului Lipsa Tratament.ro
De ziua Internațională a Luptei Împotriva Tuberculozei, Fundația Romanian Angel Appeal a lansat proiectul www.lipsatratament.ro - o platformă online prin care se poate raporta lipsa medicamentelor.
65% dintre pacienții care au HIV/SIDA nu au acces la tratament și 98.000 dintre pacienți bolnavi de cancer riscă să rămână fără tratament, în România. Pentru toți aceștia și pentru medici, farmaciști și familiile bolnavilor există acum www.lipsatratament.ro.
Acest proiect își propune să contureze harta deficitului de medicamente și să creeze o bază de date națională, ca proiecție a dificultăților cu care se confruntă pacienții și medicii deopotrivă. Proiectul este unul dintre câștigătorii ReStart România 2012.
Ideea proiectului a pornit de la situația pacienților cu tuberculoză cu rezistență multiplă la medicamente (MDR-TB), care nu au, de cele mai multe ori, acces la tratament corespunzător în spitale. Lipsa terapiei complete reduce la 25% șansele de vindecare. Țara noastră se află pe primul lor în Uniunea Europeană în ceea ce privește numărul cazurilor de tuberculoză. În întreaga lume, peste 9 milioane de pacienți cu tuberculoză depind de medicamente pentru a supraviețui.
Pe fondul încapacității sistemului sanitar de a asigura servicii medicale de tratament și recuperare corespunzătoare, încrederea pacienților a scăzut semnificativ, aceștia fiind în situația de a-și procura singuri, din fonduri proprii, medicamente din alte țări. LipsaTratament.ro oferă posibilitatea atât pacienților cu tuberculoză sau cu orice altă afecțiune, cât și specialiștilor din sistemul sanitar să raporteze ce medicamente nu sunt disponibile în spitalul lor.
Puteți să vă alăturați comunității LipsaTratament.ro și pe Facebook.